Mircea Dinescu: Femei de cariera

Vineri, 18 Septembrie 2009

Odata, la serviciu, am dat de o colega nervoasa la toaleta. Iesise din cabina, isi netezea fusta si bombanea: “Stii bancu’ ala cu Itic?”. N-am stiut daca vorbeste cu mine, asa ca am mormait incert, in asa fel incit, la o adica, sa reiasa ca eu de fapt cintam. A continuat si m-a scapat astfel de propria-mi mutra buimaca: “Cica se ruga Itic toata ziua la Dumnezeu: da, Doamne, sa cistig la loterie! Ajuta-ma, Doamne, sa cistig la loterie, hai, Doamne, zau, de ce nu ma ajuti si pe mine sa cistig la loterie?! La un moment dat, Dumnezeu, agasat de atita vaicareala, se repede la el: ma, Itic, pe cuvint ca te-am auzit si m-am straduit din rasputeri, dar te rog frumos, ajuta-ma si tu putin: joaca la loterie!”.

Am hahait cu ea un pic, dar asteptam legatura dintre banc si motivul reuniunii noastre private. A continuat: “Asa si eu, draga: tocmai am facut acum un test de sarcina care, normal, mi-a iesit negativ. Am plins ca proasta, cu fundul pe colac, fiindca ma screm de vreo patru ani sa ramin gravida si degeaba! Dupa aia insa, brusc, mi-a bubuit mintea ca de la ciclul trecut n-am mai facut sex, de fapt! Ca eu cu barbata-miu nu ne intilnim decit 8 minute pe zi, dimineata. Si, desi el n-are nevoie decit de patru minute pentru un act sexual, eu tocmai atunci nu pot, fiindca imi fac parul cu drotul, pantofii cu crema si botul cu ruj.”

Verifica-ti agenda, am putea sa ne vedem azi la 1.45 sa luam lunch-ul si sa facem un copil?

Ma uitam la ea cu ceva ce fusese pina de curind admiratie, dar deja nu mai eram sigura: femeie de cariera, obsedata de promovare, leafa, autoritate si performanta. Vorbea jumate-n engleza, jumate-n romana, cum se poarta acum, era toata numai taioare, promousan, targhet, auaernes, marchet, pablic-rileisans, plening, risarci, fidbac. Dama spirt, cu parul prins ca madam Ecaterina Andronescu-Abramburica, era deci colega-cea-fara-de-cusur, carierista care se temea doar de bomba atomica si de barbatii care cred ca femeile sint inferioare.

Avea un sot manager, care-si facea al doilea doctorat si chelise prematur din cauza studiului napraznic si ambitiei de a fi sef. Aveau bani, lucrau in multinationale, umblau numai cu nara pe sus, trosnea mindria-n ei. Dar n-aveau copii… Asta lipsea din tabloul perfect.

Cind au implinit 30 de ani au facut consiliu de familie, cu parinti si cu socri cu tot, si au decis sa aiba un baiat si o fata, neaparat in ordinea asta. Cind au implinit 34, s-ar fi bucurat sa aiba si-un pechinez, numai ca progamul lor de lucru era deja un pact cu diavolul. Ea se scula la 7 si pleca la 7.42 cu Renault-ul, el se scula la 7.34 si pleca la 8.02, cu Volkswagen-ul. Seara, ea venea la 9.10, comanda pizza, ii lasa si lui o felie rece, se culca, la 10.45 venea si el, minca uscatura. Apoi se strecura in pat linga ea, dar n-o trezea niciodata pentru sex, fiindca el trisa, seara nu facea dus, nu mai avea timp. Facea doar dimineata.

Ea vazuse-n filme cum femeile de cariera isi faceau test de sarcina la WC-ul firmei, deoarece acasa nu mai aveau timp. Ceea ce uita ea de fiecare data era ca numai din ovulul ei nu se putea isca nici un fat, mai trebuia si ceva de le el, parca. Dar el avea de invatat ca s-ajunga docent, ea avea de ajuns cea mai sefa si de cistigat bani. Copiii nu apareau, iar cuscrii faceau deja consilii numai intre ei, hotarau ceva, insa rezolutia raminea nerostita, telefonul tinerilor suna degeaba, iar la celulare nu raspundeau, erau in miting.

Pe ea, ovulatia o prindea numai in brainstormingul pentru campania de relansare a brandului. Iar el tot nu stia ce e aceea ovulatie, desi pe vremuri, cind erau studenti si obisnuiau sa mai si traiasca, ea ii desenase doua ovare si niste puncte pe care le inghesuiau alte puncte, cu coada.

Femeile s-au opintit citeva secole sa ajunga egale cu barbatii, iar acum nu mai stiu cum sa scape de acest groaznic privilegiu. Muncim ca niste timpite, ii multumim patronului ca ne da sansa extraordinara de a lucra si-n weekend, ca sa ne afirmam si sa ne tinem de deadline. Sefii pleaca de vineri la prinz si-i mai vezi luni dupa-masa, cind se deseapta din mahmureli de cinci stele.

Timp in care ai deosebita onoare de a le tine locul, ca de-aia ai dat atit din coate si-ai facut ulcer de cind maninci numai kebab in chifla, la serviciu, ca sa ajungi femeie de nadejde. Firma te-a rasplatit cu doua dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tau personal.

Noaptea visezi color Acrobat Reader, Outlook si Power Point, cosmarul ti-e impicatit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie “urgent”, “campanie”, “scheme”, “rapoarte”. In somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de patratici si te trezesti tipind. Nu pentru ca te innebunesc folderele, ci pentru ca e deja 7.30 si la 8 trebuie sa fii la firma si-ai dormit strimb si-ti sta bretonul ca o bidinea.

Scuza-ma, te las putin pe fir, ca ma cere unul de nevasta…

Munca e buna numai cind ti-aduce un franc cinstit in buzunar si, mai ales, iti da si ragazul sa-l cheltuiesti. Sistemul suedez prevede ca trebuie sa ametesti muncind cinci zile pe saptamina si sa ametesti in bar doua zile pe saptamina. Asta e raportul minim rezonabil.

Carierismul e plasmuirea bolnava a unor filme imbecile de la Hollywood, care insinueaza ca o femeie poate face orice, daca vrea ea: ajunge imediat director executiv, naste trei pui vii pe care ii hraneste cu lapte praf, sotul o iubeste lesinant, desi o vede cam sase ore pe saptamina (sau poate tocmai de-aia), iar el, desi e neurochirurg sef la Memorial Hospital, nu e stresat deloc, face mincare la copii, spala vase si-o asteapta pe ea cu masina la firma, seara. Pardon, noaptea. Nu se stie cind opereaza el pe creier si mai face si lectii cu aia micii, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri si de convins opt clienti sa investeasca.

Femeile care au vazut-o pe Diane Keaton in “Baby Boom” se lasa drogate de gindul inept al unui perpetuum mobile. Au senzatia ca se poate orice. Ca sotul, copilul, ciobanescul german si siameza asteapta oricit, ei latra la unison cu mindrie ca au o directoare in familie.

Cind ambii soti muncesc deopotriva, ajungi sa le intelegi masochismul, pina la urma. Pericolul dospeste abia cind femeia de cariera are acasa un inginer care scapa la 4.00 de la uzina, apoi vrea mincare cu sos, maiouri cit de cit curate si putin sex. Muncind ca o disperata ca sa nu cumva sa fie promovata alta in locul ei, la o adica, femeia se inscrie deja la divortul part-time si faciliteaza hirjoana extraconjugala a barbatului constrins de hormoni.

Cind constati ca fetita ta ii spune “mama” soacra-tii (care nici nu te-a vrut de nora, fiindca nu pareai gospodina si uite ca stia ea ce stia) si biziie ca pe bona o iubeste cel mai mult de pe lume, e cam tirziu sa-ti dai demisia. Copilul nu intelege ca tu crapi muncind ca sa aiba el garsoniera-n Bucuresti cind termina liceul (daca l-o termina, ca tu n-ai timp sa-i verifici lectiile). Copilul vrea sa stai linga el, calda, pufoasa, atenta, sa simta dragostea ca pe o perna de plus. Dar tu, care-ai raspuns la celular si-n clipa cind te cerea ala de nevasta, si i-ai spus lui “da”, acoperind o secunda telefonul cu palma, apoi te-ai scuzat din gene si ai continuat sa vorbesti cu seful de sectie la telefon, nu prea intelegi cum vine chestia asta cu renuntatul la cariera de dragul familiei.

Mircea, fa-te ca traiesti!

Apropo, cind ti-ai inchis ultima data telefonul, ca sa vezi un film fara sa te deranjeze nimeni? Nu e cazul, ca pe vremea cind ai vazut tu ultimul film inca nu se inventasera telefoanele cu On si Off, erau numai fixe cu roata si fir cirliontat. Vasazica: ultimul film vazut a fost un documentar despre bursa din Tokyo, ultima carte citita a fost “Notiuni de introducere in cibernetica”, ultima iesire in natura a fost pe ierbuta de la Romexpo, cind ti-a venit delegatia din Danemarca, ultima data cind ai gasit alimentara deschisa in drum spre casa inca se gasea nechezol, la taclale cu prietenele stai numai prin mesaje pe robot si odata i-ai facut uneia o confesiune prin fax, inca ii cumperi copilului haine cu doua masuri mai mici, fiindca atit purta cind te-ai angajat, ultima data cind ai fi vrut sa faci sex aveai ciclu, iar ultima data cind ai facut sex te-ai inhibat, fiindca uitasesi sa-i spui ceva contabilei.

Nu i-ai mai spus barbatului din viata ta “te iubesc” de-o vesnicie, nici n-ai avea cum, ar suna ca dracu’, ar trebui sa i-o suieri in timp ce-ti tai pielita de la unghii, imediat dupa ce-l ameninti sa nu cumva sa uite sa-ti cumpere tampoane cu aripioare si adeziv, ca-ti vine sigur diseara sau miine.

Am chiulit si-am sa chiulesc cu voluptate de la munca, intotdeauna. Chiuleste si tu, salveaza-ti viata, femeie! Atit cit se poate. Ia bunul simt, in doze homeopatice. Sa stii numai tu.

Cele mai frumoase petice de viata le-am capatat fugind de raspundere. Cea mai buna bere pe care am baut-o in viata mea n-a fost la Praga, ca lumea buna, ci in Herastrau, cind o taiasem de la sedinta de redactie, lasind vorba ca mi s-a spart teava de calorifer si m-au chemat vecinii sa string apa.

Mi-a ramas in cap (si mie, ca atitor altora) gafa de la TVR, de la Revolutie, cind habar n-aveau ca intrasera deja in direct, si cineva i-a zis lui Dinescu: “Mircea, fa-te ca lucrezi!”. Si Mircea a ascultat. Si a ajuns departe. Pina cind vom pricepe omeneste tilcul acestui indemn vital, vom continua sa ne prefacem ca traim.

Sclav de sclav

Sâmbătă, 12 Septembrie 2009

Andrei Plesu:

Ibrahima Thioub, profesor de istorie la Universitatea din Dakar, spune lucruri amuţitoare, din punctul meu de vedere, despre instituţia sclavajului în localitatea Saint-Louis din Senegal (secolele XVIII şi XIX). Administraţia colonială franceză se străduieşte, după 1831, să legifereze abolirea muncii servile şi să suspende traficul de sclavi, opoziţia locală e masivă, căci toţi trăiesc din comerţ, iar acesta nu funcţionează fără aportul sclavilor. Dar opoziţia locală nu e majoritar europeană! Cei mai rezistenţi sînt proprietarii de sclavi autohtoni (de culoare sau metişi). De asemenea, sclavii înşişi.Michelangelo-Rebelious Slave
Spre deosebire de omologii lor de pe plantaţiile americane, sclavii senegalezi, asimilaţi, îndeobşte, familiilor care îi deţin, au o viaţă blîndă. Adesea, jumătate din produsul muncii lor le revine, aşa încît oricare dintre ei poate ajunge la o bunăstare suficientă ca să-şi cumpere el însuşi sclavi! Într-una din limbile locale (uolove), există termeni specifici pentru „sclavi“ (diams), apoi pentru sclavii sclavilor (diamates) şi pentru sclavii sclavilor altor sclavi (diamartis). Problema sclavajului şi a colonialismului capătă, astfel, nuanţe „incorecte“ politic. Profesorul Thioub îşi dă seama şi povesteşte amuzat cîteva din reacţiile publicului la una dintre conferinţele sale pe teme asemănătoare. Europenii îi spuneau sotto voce: „Ştiam că aşa stau lucrurile, dar noi n-o putem spune, ca să nu fim acuzaţi de rasism“. O prudenţă simetrică arătau ascultătorii de culoare: „Da, aşa e! Dar chestiile astea nu trebuie spuse în faţa albilor!“.
(Andrei Plesu, Dilema Veche nr. 280 – 28 iunie 2009)

Rating-Ratare

Duminică, 6 Septembrie 2009

Dintr-un articol din Dileme veche:

‘Mi-am luat un summer job. Două săptămîni de talk-show, o oră pe seară. [..]

Spre deosebire de ştiri, unde nu mai ştii ce să scoţi, aici n-ai idee ce să mai introduci în emisie, ca lumea să nu se plictisească. Fiecare frază complicată îţi ia o zecime de punct. Fiecare invitat un pic mai necunoscut publicului îţi mănîncă jumătate. De fiecare dată cînd încerci să te dai mare, inteligent, uşor filozof (sigur, în limitele putinţei omeneşti) eşti taxat cu un punct întreg. Publicul nu vrea morală, vrea spectacol.

La talk-show nu există deosebiri între partide. Doar deosebiri între oameni: ăla vorbeşte mai bine, celălalt e lent, al treilea e complicat, al patrulea se enervează repede. Hai, cu al patrulea, e socoteala din tîrg, şi de obicei se potriveşte cu cea de acasă: cea mai importantă calitate e să fii un pic cu capsa pusă, nu destul încît să spargi camerele, dar suficient încît să sperii cetăţeanul care întinde mîna spre telecomandă.

[..]Cum nu ai mereu de unde să ştii ce subiect e important în ziua aia, se merge pe principiul „să vină omul, că găsim noi ce vorbi“. [..]Vii că eşti chemat şi trebuie să fii gata să răspunzi la orice întrebare. Da’ ştii mata, aşa, combativ! [C]îştigă cei capabili de concentrare şi de exprimare vizuală. Una e să zici „guvernul nu s-a ridicat la înălţimea promisiunilor electorale în materie de salarizare a bugetarilor“ şi alta „Ăştia vor să-i vedem pe profesori la ore îmbrăcaţi la second hand“. A doua versiune atinge corazonul, iar corazonul e cel mai important organ, cînd omul trîndăveşte pe canapea şi vrea să găsească pe cineva care să-i dea dreptate.’
(Lucian Mandruta)

‘Profesionistii’ Eugeniei Voda pot fi vizionati online

Sâmbătă, 29 August 2009

Puteti vedea inregistrari ale excelentei emisiuni ‘Profesionistii‘ a Eugeniei Voda aici:
http://www.tvr.ro/inregistrari.php?id=Profesionistii#

Eugenia Voda

Intre televizor si tembelizor

Sâmbătă, 29 August 2009

Televizorul tampeste. Asta stim toti. Un mod de a nu te tampi e sa inregistrezi emisiunile care te intereseaza si sa le vezi dupa aia. Asa poti sa sari peste publicitate si portiunile de umplutura sau care nu te intereseaza sau chestii pe care le stii deja. Si mai bine, nu mai esti tentat sa dai de pe un canal pe altul si sa te uiti la cine ce stie ce ineptie cu lipici involuntar.

Plus ca multe emisiuni bune sunt la ore tarzii / inaccesibile tie.